silent shout

ma vezi?

ma intelegi?

ma simti?

ma auzi?

poti sa ma auzi?!

urlu. stig cat pot de tare.

degeaba.

azi e marti.

decor: o garsoniera spatioasa in bucuresti. el sta pe canapea si fumeaza o tigara. ea se ridica si ia de pe bar sticla de cola.

replica:
el: tata e colonel in armata.

ea se opreste, scapa din mana sticla si varsa suc peste pereti, fotoliu si parchet.

da. a fost un moment. a fost o luna. si a venit si a plecat pe neasteptate.

depresiile te fac sa iei decizii. dupa ce stai si analizezi si despici si incerci sa intelegi ce se intampla simti nevoia sa tragi o concluzie. altfel ramai cu un gust sec ca totul a fost in zadar.

dar ce faci, cand decizia care o iei contravine tuturor sentimentelor si ratiunilor tale? si mai ales, ce faci, atunci cand decizia luata iti e dovedita ca fiind falsa, chiar a doua zi?
sunt zile in care stii ca ceva bun se va intampla, trebuie doar sa ai rabdare. nu mereu am. dar in ziua cand te-am cunoscut pe tine am simtit asa ceva. am stit ca daca stau si mai astept un pic se va intampla ceva. si asa a fost.

te-am cunoscut intr-un moment in care am zis ca nu ma mai aproprii de oameni ca tine. (vezi 25 august) te-am caracterizat repede si te-am urat pentru ceea ce esti. desi, am simtit ca nu ar trebui sa fac asta. ma obisnuisem sa ma ard, iar cand am vazut ca dai anumite semne, ca ai fi dispus sa faci asta am pastrat distanta. cel mai mult mi-a placut ca m-ai lasat si ca am putut sa iti spun asta. mi-a placut ca ai ramas un pic suprins cand ti-am zis ca eu cred ca esti un om rau.

mi-a placut ca ai vrut si ca mi-ai aratat ca nu esti asa.

m-a amuzat intotdeauna cum iti calculai intrarile si iesirile din cadru. era un joc de teatru foarte copilaresc si placut. m-a amuzat intotdeauna rasul tau de gagica si cum te hlizeai de fiecare data la mine.

mi-ai aratat ca ma insel. mi-ai aratat ca inca mai pot. ai fost opusul a ce am avut pana atunci, dar cu nimic schimbat. de asta m-am indragostit.

nu te-am crezut cand ai zis ca tu o sa pleci. de fapt te-am crezut, dar nu te-am luat in seama. nu credeam ca o sa ma afecteze chiar asa tare, pentru ca nu credeam ca o sa ma lasi sa te cunosc.
stiu ca am sa cunosc pe altcineva mai devreme sau mai tarziu. dar acum imi pare rau. nu voiam sa pleci. imi placea sa ma gandesc cum o sa-mi pierd orele de curs in galeria ta si cum o sa-ti piezi tu noptile in patul meu. esti un om frumos. esti un om deschis. esti tot ce as fi vrut in momentul asta. de asta m-am intragostit. de libertatea si distanta care o pastram intre noi. de faptul ca m-ai intele si ca te-am inteles.

nu pot, degeaba incerc sa scriu ceva aici pentru ca ce s-a intamplat chiar nu pot sa spun. nici nu stiu daca vreau prea mult sa las altora momentele. cert e ca nu vreau sa te uit. nu am cum sa fac asta.

oricat de penibil ar suna asta, simt ca aici nu e pus nici un punct. e doar lasat in suspensie. o pauza de cateva mii de kilometrii si cativa ani. o sa te gasesc pentru ca niciodata nu voi inceta sa te caut.

chiar daca in urma ai lasat tot scurm, pe tine nu pot sa te urasc. e mai bine asa...

azi e marti, 25 septembrie. atunci a fost sambata, 25 august. o luna a trecut. pe simtite.

mirror, mirror on the wall, who's the fairest of them all?

vanitatea ma omoara.

sunt o narcisista si jumatate.

mi-e greu cateodata sa imi percep propia imagine. am stat o luna intr-o casa in care nu exista decat o mica oglinda la baie. imi vedeam doar fatza.

drept urmare, am uitat cum arat. mergeam pe strada, ma uitam in stanga si'n dreapta in reflectii si nu ma recunosteam.

e ciudat pentru ca eu oricum nu ma vad pe mine asa cum sunt. adik.. traiesc mai mult intr-o mare fantezie, o intreaga poveste. cine sunt eu cum arat eu ce oameni am in jurul meu. cand ma plictisesc fac asta. cand sunt singura. imi imaginez ca sunt altcineva, imi imaginez ca sunt altundeva cu alti oameni. si ma joc. vorbesc, dansez singura.

dar, reflectia asta se proiecteaza si in viata reala. uneori mai uit cine sunt si cum arat. asta e ok intr-un fel, am un boost de incredere, daaaar....

un mare daaaar. o cam dau in schizofrenie. cred.

mai am o fantezie. sa imi schimb numele. in alice cred. am inceput cu blogul asta. mi-ar placea sa ma si prezint asa. e cam greu, pt ca ar trebui sa fie cineva total nou, un grup de oameni care sa nu cunoasca nici o secunda din trecutul meu. dar e cam tumultos si cam barfit si cam greu de evitat.

o sa incerc. poate iese ceva. salut, eu sunt alice ... incantata :)

don't make me beg.

am observat chestia asta la mine. imi place sa cer. si sa nu mi se dea. ma enervez. ma ambitionez. ma isterizez uneori. depinde ce vreau si cat de greu e sa am.

nu ma refer la ambitia normala care o are oricine.. la mine intervine un orgoliu foarte ciudat, nici eu nu il inteleg prea bine. nu stiu f exact, ce anume ma face sa merg mai departe, pe ce fel de combustibil mege motorasul meu care e cam rudimentar totusi.

in principiu, din cate mi-am dat seama pana acuma, as avea.. o conceptie destul de masculina.. ca sa nu spun barbateasca.. asupra situatiilor si lucrurilor. adik: din nimic apare un fel de vointa tampita, care.. in unele cazut este in stare sa treaca peste foarte multe conceptii, prejudecati si principii pentru a ajunge undeva. in mai putine cuvinte, imi place sa vreau.
cand nu mai vreau, apai..se schimba foaia... cred ca intervine estrogenul. cand nu mai vreau eu, ma fac rea. rece si rea. am observat chestia asta, de foarte multe ori, de cele mai multe ori se intampla cand aud "te iubesc".

s-a intamplat de cateva ori, hais a numaram... bogdan, mircea, robert.. ok.. ne oprim.. 3 e de ajuns pt exemplu asta. da. am auzit "te iubesc" scurt si simplu (restul e sirop) siiiiiii..... stop

s-a oprit ceva. sincer.. senzatia e ca si cum ai ingheta. un fior rece in tot corpul, urcand din talpi, o presiune la nivelul pieptului si apoi in creier. am in cap un ecran a carui imagine se sterge. de jos in sus. asta e senzatia.

ma rog, exagerez un pic, nu e chiar asa. daca sentimentul e impartasit, ceea ce a fost de fiecare data, primele dati imi place, il spun si eu, il simt si eu.

nu reusesc sa localizez care e clar momentul ala.. care imi rupe filmul. care fute imaginea?! in fine.. o sa mai incerc. cert e ca, apoi totul se schimba. devin rece. devin rea. si se simte chestia asta. cred ca o simti cand ma iei de mana sau cand am saruti, nu? e altfel, pentru ca si eu la randul meu simt cum incerci sa te aproprii cat mai mult, ma strangi cat mai tare in brate urli cat poti un prapadit de te iubesc... urlai, urlau de fapt. pentru ca asta nu se mai intampla.

aici e paradoxul. rahatul ala de vorba "roata se intoarce" poate sa il ia cine l-a zis.. si sa si'l bage where the sun don't shine.

dupa x patrat relatii in care mi-am bagat picioarele, mi-a venit randul. mi-a venit sa zic.. te iubesc. atat mi-a trebuit. asta se intampla in vara 2006. nici pana acuma nu s-a oprit din invartit.

One night stands and cheap regrets,
I take another drag off of my cigarette,
So stop, I'm getting off.
Make it stop, I'm getting off.

relatii peste relatii peste relatii in care m-am sfaramat. asta pentru ca am cunoscut altceva. am vazut cum e sa ma simt folosita si cred ca acolo undeva in subconstientul meu, imi place chestia asta. nu imi explic altfel, de ce inca o mai fac.

s-a intamplat si de curand, de cand am inceput campania asta de cunoastere interioara. bun. aveam o relatie. un coleg de varsta mea in buletin. un pusti. prea mic pentru stilul meu idiot de viata. prea tanar ca sa ma raneasca el. ce fac eu? dupa o saptamana de vis in care m-am simtit excelent alatrui de el, in care.. o data chiar am simtit fluturii aia in stomac dupa care tanjeam de mult. ei bine. imi bag picioarele. prea bine pentru mine nu? il sun pe el. El cel care ma raneste cel mai puternic. ma intalnesc cu el. aceeasi poveste ca intotdeauna. ma foloseste si pleaca. eu l-am chemat sa faca exact asta.

ce fel de drog e asta???? cum vine asta???? ii zic drog pentru ca exact asta e senzatia. imi place sa fie rau. imi place cand stiu ca ma minte.

nu inteleg. chiar nu inteleg. vad cum e, vad cum sunt.. ma stiu foarte bine aici. dar nu inteleg de ce continuu sa fac asta... m-am cam impacat cu ideea.. ca asta e.. dar.. mi-e cam greu... evident totul se termina urat cu iubitul meu care se si atasase de mine si care il las in pom.

eu ma bag aici. ma arunc direct intre lupi si intind mainile si picioarele si ii las sa muste. si apoi plang si ma vait de chestia asta. era o replica intr-un film:

"every girl cries after she has great sex. i know she cries after she has sex with him"


o fi normal? asta o fi psihologia femininia? e cam stupid totusi dar cam asa cred ca e. ne place sa ne simtitm dominate. sa ne simtitm folosite. sa simtit ca tu esti femeie. el e barbat. pacat ca... totusi, cam greu mai gasesti barbati in ziua de azi. tot noi i-am stricat. tot noi i-am facut sa fie niste muieri proaste pe multi dintre ei, iar cei putini, care stiu asta, nu se apropie de noi, tocmai pentru ca ... stiu ei....


ce bine ar fi daca as fi lesbiana.

apple cut

blogul asta ia usor o directie depresiva. zic asta pentru ca.. imi vine sa las ceva aici numai cand mi se intampla ceva care ma da cat de cat peste cap...
si totusi parca nu imi vine...


marti. marti o sa scriu. pentru ca marti o sa plece. si undeva acolo pe piele am lasat un semn, numai eu il stiu. sper sa il recunosc candva..... de uitat, nu cred ca o sa uit de el prea curand.

there goes my lucky number 7.
ma intreb care e urmatorul numar norocos. sa fie 14? mmmm.. nu am atata rabdare.

vorbim marti.